Mesajul ferm al lui Boloni, la instalarea sa ca antrenor al lui Metz! Le cere tuturor respect

Ladislau Boloni (69 de ani) a fost azi prezentat oficial de francezii de la FC Metz, noul său club pe care are misiunea dificilă să-l readucă în Ligue 1, la capătul unui sezon în care deși vor retrograda 4 echipe de pe primul eșalon, de promovat vor promova doar două.

Contestat de o parte dintre fanii grupării din Hexagon, Boloni a transmis încă de la instalare un mesaj ferm.

”Când mă angajez la un club, devin primul său suporter 200%, primul care suferă dacă lucrurile nu funcționează. Aș vrea să fiu iubit. Însă, mai mult de atât, aștept să fiu respectat, e mai important.

Într-un proiect, pot face compromisuri pentru reușita colectivului. Sunt un tip capabil să scot maximum dintr-o echipă”, a anunțat antrenorul care se angajează acum pentru prima dată după negocierile eșuate pentru preluarea primei reprezentative a României.

”Îmi doresc să am o echipă ofensivă și îmi asum riscuri, dar sunt jucător de șah, nu de poker. Ah, dacă am putea marca trei-patru goluri pe meci, ar fi perfect. În acest caz, nu-mi pasă de apărare.

Personal, îmi place jocul echilibrat. Să respectăm și defensiva, și atacul. Și vreau jucători care să-și asume responsabilitatea pe teren”, a spus Boloni, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed