Edi Iordănescu nu mai este selecționerul echipei naționale a României. Decizia tehnicianului vine după o lungă perioadă de gândire, în care a pus cap la cap toate lucrurile, și a decis că are nevoie de o pauză.
După ce și-a prezentat motivele alegerii făcute, Edi Iordănescu revine cu încă un mesa. De încurajare atât pentru jucători, cât și pentru suporteri.
Mesaj emoționant! Ce a transmis Edi Iordănescu după plecarea de la națională
Pentru Edi este o onoare că a antrenat prima reprezentativă a României, și a reușit să ducă „cea mai iubită generație a echipei naționale” atât de departe la EURO 2024.
View this post on Instagram
„Cea mai mare onoare pentru mine a fost și va rămâne faptul că am putut să antrenez naționala țării mele, să reprezint România și românii.
Am antrenat poate cea mai iubită generație a echipei naționale, una care și-a câștigat prin muncă și dăruire această dragoste. Iar cuvintele, dragi suporteri români, sunt prea puține că să îmi exprim recunoștința față de dragostea voastră!
Hai, România! Oricând și pentru totdeauna!”, a fost mesajul pe care Edi Iordănescu l-a postat pe contul său de Instagram.
Fostul selecționer a condus România în 28 de meciuri. A câștigat 10, a remizat de 10 ori și a pierdut 8 partide.