Mayweather și McGregor urcă din nou în ring. Când va avea loc meciul

Pentru o perioadă au fost doar zvonuri, dar acum a devenit realitate. Floyd Mayweather și Conor McGregor vor urca din nou în ring într-un meci revanșă. Cei doi s-au luptat și în 2017, atunci Mayweather câștigând prin KO tehnic.

Presa britanică anunță că cei doi vor lupta pentru un miliard de dolari.

Anunțul a fost făcut de pugilist. Cel mai probabil, meciul va avea loc în 2023. De altfel, în urmă cu două luni, irlandezul a postat o fotografie din care reieșea că meciul cu Mayweather va avea loc. A șters însă fotografie după doar câteva ore.

Floyd Mayweather a vorbit astăzi, înainte de meciul demonstrativ cu japonezul Mikuru Asakura (30 de ani), despre întâlnirea cu Conor McGregor.

„Vreau să mă distrez în lupta din acest weekend. Apoi voi avea alt meci demonstrativ în Dubai în noiembrie, apoi lupta cu Conor McGregor din 2023. Nu știm dacă va fi un meci demonstrativ sau o luptă reală, am discutat ambele variante, dar aș prefera să fie meci demonstrativ.

Nu mă deranjează să lupt cu bărbați precum Conor McGregor și alții care nu lovesc puternic, precum YouTuberii sau cei din UFC, dar nu mă voi pune în situația în care pot fi rănit”, a spus Mayweather, citat de SportBible.

Meciul din august 2017 le-a adus produs profituri uriașe celor doi sportivi. Mayweather a primit 275 de milioane de dolari, în timp ce Conor McGregor a luat aproximativ 75 de milioane.

Pentru Floyd Mayweather meciul a fost ultima luptă oficială. De partea cealaltă, luptătorul UFC nu a mai urcat în ring din iulie 2021. Atunci a fost învins de Dustin Poirier.

Mayweather, sportivul cu cele mai mari încasări

Floyd Mayweather s-a retras oficial în august 2017, după meciul cu Conor McGregor. Acesta are o avere care depășește în acest moment 775 de milioane de euro.

Mayweather a fost campion mondial la 5 categorii de greutate și are în palmares 50 de victorii, dintre care 27 obţinute înainte de limită şi nicio înfrângere. Americanul a învins de-a lungul carierei cei mai mulţi campioni mondiali, 23, dintre care 16 la rând.

McGregor este primul luptător din istoria UFC care a avut două centuri simultan.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed