După ce a început sezonul cu două abandonuri în primele trei curse, campionul de anul trecut a recuperat din mers. Astăzi, pe ”Circuit de Catalunya”, a bifat a 24-a victorie pe circuit și grație acesteia, Max Verstappen, pilotul principal al echipei Red Bull, a trecut în fruntea clasamentului mondial, devasându-l pe Charles Leclerc.
Monegascul a abandonat după 27 de tururi, din cauza unor probleme tehnice la monopost, iar olandezul a fost marele câștigător, urmat de Sergio Perez, celălalt pilot al lui Red Bull.
La Barcelona, Ferrari a luat 12 puncte prin Carlos Sainz, care a încheiat cursa pe locul al 4-lea, însă pentru constuctorul italian e vorba de o înfrângerea grea.
Leclerc a plecat din pole position, era cel mai rapid de pe circuit și avea în mână victoria, dar a sfârșit prin a abandona în turul 27, din cauza unor probleme la motor., pierzând astfel și șefia clasamentului.
Lewis Hamilton, de șapte ori campion în Formula 1, a terminat pe locul 5, mulțumindu-se cu 10 puncte și cu titlul de „Driver of the Day”, distincție care să dă în urma votului fanilor. Hamilton a avut un start modest, fiind acroșat de Kevin Magnussen și trimis la coada grilei.
Următoarea cursă de Formula 1 este în weekend-ul 27-29 mai, la Monaco.