Mărturia sportivei care a scris istorie la Jocurile Olimpice 2024! Mihaela Cambei şi-a îndeplinit visul. A scris istorie pentru România / Foto

Mărturia sportivei care a scris istorie la Jocurile Olimpice 2024! Mihaela Cambei şi-a îndeplinit visul. A scris istorie pentru România. Tocmai a dat lovitura şi a câştigat medalia de argint la Paris.

Mihaela Cambei a declarat că munceşte de doi ani pentru acest vis. Nu se aştepta să urce pe treapta a doua a podiumului la Jocurile Olimpice 2024.

Mărturia sportivei care a scris istorie la Jocurile Olimpice 2024!

“Este concursul vieţii mele pentru care m-am antrenat doi ani de zile. La final am simţit că îmi rămâne mâna pe podium. Am avut un cârcel foarte mare la mână, la gât şi deget. Cotul mă durea foarte tare, dar am zis că ori la bal, ori la spital.

Eu nu am stat să fac calculele, am vrut să îmi fac încercările. Nu ştiu ce s-a întâmplat, care cum a ridicat. Dacă rata chinezoaica, ne cânta imnul, dar eu sunt mândră de ce am reuşit să aduc, pentru că este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin.

Această medalie înseamnă absolut totul pentru mine, toată cariera mea de 11 ani. M-am luptat mult pentru ea şi cred că ăsta este visul oricărui sportiv. Eu sunt foarte mândră de ceea ce am obţinut”, a mai declarat Cambei.

Mihaela Cambei a menţionat că nu a mai aruncat niciodată atât într-un concurs. “Mi-a fost un pic teamă, dar am încercat să trag cu disperare. Atmosfera a fost foarte mişto şi cred că asta m-a ajutat foarte mult, pentru că agitaţia în general pe mine mă ajută să fiu şi mai puternică decât sunt, adrenalina mă ajută să fiu mai puternică. Toţi românii care m-au susţinut în această seară şi au strigat pentru mine m-au ajutat foarte mult”, spune sportiva care a dezvăluit pentru cine este medalia.

“Această medalie o dedic antrenorul lui meu, Valeriu Calancea, care m-a suportat în tot acest timp, părinţilor mei, lui Dumnezeu, care a fost alături de mine şi m-a scos sănătoasă din această competiţie şi întregului staff care a fost alături de mine. Am sărutat greutăţile la final pentru că au fost prietenoase cu mine şi ele m-au ajutat. Acest moment este fix aşa cum mi l-am imaginat şi medalia are fix aceeaşi culoare. Părinţilor mei vreau să le spun: “Mami, tani, am reuşit!” Nu mă aşteptam să iau argint, dar speram la un bronz”, a precizat vicecampioana olimpică.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed