Cazul foștilor kickboxeri Andrew Tate și Tristan Tate a ajuns în presa din toată lumea. Milionarii stabiliți de mai mulți ani în România au fost reținuți joi de DIICOT. Dosarul vizează constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
Dosarul a fost deschis în luna aprilie după ce ambasada Statelor Unite ale Americii de la București a reclamat că o tânără cu cetăţenie americană ar fi sechestrată la vila celor doi frați. La momentul respectiv s-a descoperit că și o româncă era sechestrată.
Frații au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Înainte însă, Andrew Tate a făcut mai multe afirmații controversate în mediul online și mai multe vedete l-au făcut praf.
Martina Navratilova dă de pământ cu Andrew Tate
Milionarul a început o dispută online cu activista de mediu Greta Thunberg. Fosta mare jucătoare de tenis a reacționat și ea imediat.
„Ratat și idiot”, a scris Navratilova pe Twitter.
Comunicatul DIICOT în cazul fraților Tate
„În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, 4 suspecţi (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane.
Persoanele vătămate au fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy).
Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii). Au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, se arată într-un comunicat al DIICOT.