Marius Șumudică se revoltă! Ce i-a transmis în direct unui jucător de la FCSB. Scandal înaintea meciului

Marius Șumudică se revoltă! S-a aflat ce i-a transmis în direct unui jucător de la FCSB. Scandal înaintea meciului din Conference League, cu CSKA 1948 Sofia.

Octavian Popescu le-a închis gura cârcotașilor cu un gol formidabil. Marius Șumudică a fost însă primul care l-a atacat.

Marius Șumudică se revoltă!

Octavian Popescu a fost dur criticat în ultima vreme. Evoluțiile sale au mers mai mult în jos în ultimele apariții ale sale cu formația roș-albastră.

Însă, la partida cu Oțelul Galați, Octavian Popescu a marcat un gol din afara careului și a închis gura tuturor. Tavi Popescu s-a simțit îndreptățit să răspundă, la rândul său, tuturor persoanelor care l-au judecat și nu au mai avut încredere în abilitățile sale.

„Aveam nevoie foarte mare de acest gol, pentru că începuseră să apară niște critici. Sunt bucuros că am marcat și am ajutat echipa să obțină trei puncte.

M-am descurcat bine și în a doua repriză. Am lipsit în primele etape din cauza cartonașului roșu, am avut și o accidentare la gleznă de la echipa națională, de acum trei luni, și nici acum nu sunt 100%, dar mă antrenez 100%, dau tot ce am mai bun și sper să revin la forma în care am fost.

Suntem pe drumul cel bun, suntem fericiți, avem moralul ridicat. Așteptăm meciul cu bulgarii și sper să mergem mai departe. Trebuie să mergem mai departe.

Eu din critici încerc să iau ce mă ajută. Nu când se vorbește despre nu știu ce… Că am văzut niște aiureli. Se știe ce se vorbește, nu mai are rost. Eu încerc să iau ce e mai bun din critici. Dacă mă ajută, dacă nu mă ajută, le pun la o parte. Este presiune, la Steaua (n.r. FCSB) mereu este presiune”, a declarat Octavian Popescu după meci.

„Ne-a certat și Tavi Popescu la conferință”

Potrivit digisport.ro, Marius Șumudică a luat foc în urma declarației mijlocașului. A ales să nu mai comenteze situația lui Octavian Popescu, pentru a nu fi interpretat într-un mod greșit.

„Nu mai comentez, pentru că ne-a certat și Octavian Popescu la conferință. Nu mai pot să zic nimic, nu, ne-a certat, a zis că unii de prin studio, nu știu la cine se referea. Eu am zis că Octavian Popescu, e clar, singura șansă a lui și singurul post unde dă randament maxim sută la sută e în partea stângă, unde joacă Florinel Coman.

În altă parte e greu pentru el. Este un jucător foarte bun, dar utilitatea și maximum de randament pe care îl poate da e în banda stângă, același lucru despre care vorbeam și de Krasniqi, să intre pe piciorul drept”, a declarat Marius Șumudică.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed