Marius Şumudică s-a enervat cumplit! Atac devastator la adresa propriei echipe. Şi-a făcut praf jucătorii după meci

Marius Şumudică s-a enervat cumplit! Antrenorul a lansat un atac devastator la adresa propriei echipe. Şi-a făcut praf jucătorii după meci. Cei de la Gaziantep nu au reuşit însă să câştige.

Formația lui Marius Șumudică a fost foarte aproape de o victorie duminică. Echipa Gaziantep a condus cu 1-0, iar dacă ar fi câștigat, ar fi evitat retrogradarea.

Cu toate acestea, meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1 în prelungiri, acasă cu Samsunspor, și acest punct nu a fost de ajutor, căci gruparea românului rămâne sub linia retrogradării.

Marius Şumudică s-a enervat cumplit!

Dacă ar fi câștigat cu cei de la Samsunspor (pe care îi învinsese în meciul din tur cu 2-1), Gaziantep ar fi ieșit din zona retrogradării, ajungând la 30 de puncte și urcând până pe locul 11 în clasament.

În interviul acordat după meci, Șumudică s-a declarat a fi supărat pe jucătorii săi.

„Am condus cu 1-0, e incredibil cum am pierdut victoria și cele trei puncte. La 1-0, când mai sunt atât de puține minute, trebuie să faci totul, orice, ca să reziști. Nu ai voie să conduci și să iei gol în prelungiri.

Cu Pendikspor am avut 2-0, am fost egalați și am pierdut două puncte, cu Adana Demirspor am avut 2-0 și tot am pierdut două puncte. Acum am avut 1-0 și am pierdut două puncte. Unii fac orice pentru a păstra rezultatul, apelează și la trucuri murdare, noi nu, de ce nu? Dacă nu faci asta, nu reziști. Trebuie să faci orice.

Nu am jucat bine azi, așteptam mai mult de la jucătorii cu experiență. Unora li s-a oferit șansa de a juca și n-au arătat nimic.

Nu vreau să-mi acopăr jucătorii. Nu știm să tragem de rezultat. Eu am făcut schimbări, dar ei sunt pe teren, ei trebuie să facă ceva acolo. Au experiență, trebuie să mențină rezultatul. Am pierdut șase puncte așa.

Nu spun că antrenorul nu a greșit și el. Dar eu i-am dus la 2-0, la 1-0, fă și tu ceva să păstrezi scorul”. Încă un motiv de nervi: „Nu înțeleg de ce s-au retras când conduceam! Le zic faceți presing ca să țineți mingea departe!, ei se retrag. De ce? Reacționăm doar când suntem conduși. Să aibă reacție și când conducem!

E prea mult pentru mine. Dacă nu ucizi meciul… O dată, de două ori, de trei ori. Până când?”, a spus Marius Șumudică.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed