Marius Şumudică s-a dezlănţuit! Ce i-a transmis lui Rareş Pop: ‘Eu sunt cu stropitoarea’ + Ordin înaintea meciului cu Oţelul

Marius Şumudică s-a dezlănţuit! S-a aflat ce i-a transmis lui Rareş Pop, autorul celor două goluri ale celor de la Rapid, pe terenul de la Clinceni. A fost 2-1 pentru giuleşteni care au urcat pe locul 8.

Marius Şumudică spune că echipa sa a obţinut o victorie extrem de importantă. Nu le-a dat nicio şansă adversarilor.

Marius Şumudică s-a dezlănţuit!

„Le mulţumesc jucătorilor, e victoria lor. Am avut 4 pcazii, chiar o bară. Am dominat Slobozia din toate punctele de vedere. La prima fază am avut ghinion. Corner şii am luat gol. Mă bucur pentru dubla lui Pop. E un copil care creşte.

I-am pupat la final de meci. Toţi merită. Am simţit o emulaţie. Când suntem uniţi înseamnă mult. Trebuie să schimbăm. Dacă vom avea aceeaşi atitudine va creşte calitatea echipei şi ne batem la obiectivul pe care îl avem. Am avut ocazii, am avut posesie. Am arătat mai bine fizic. Şi cei care au venit de pe bancă au adus un plus echipei. Creştem frumos ca ghioceii primăvara. A ieşit ghiocelul şi trebuie să-l udăm. Eu sunt cu stropitoarea”, a spus Marius Şumudică, la finalul meciului, în direct la Digi Sport

Antrenorul giuleştenilor a dat ordin. Vrea ca echipa sa să învingă etapa viitoare, contra celor de la Oţelul. „Galaţi e echipă grea. Dacă avem agresivitatea de azi putem câştiga 3 puncte. Am turbat când am primit gol din fază fixă. Trebuie să câştigăm pe Giuleşti. Am nevoie la fel ca azi de ei să câştigăm pe Guleşti”, a mai spus Şumudică.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed