Rapid București va da piept cu CFR Cluj, în cadrul etapei #17 din Superliga, pe data de 23 noiembrie, de la ora 21:30! La ora partidei, meteorologii semnalează condiții meteo precare.
Marius Șumudică este de părere că formația din Giulești va avea parte de o partidă extrem de grea, în fața ardelenilor lui Dan Petrescu.
Ce probleme are înaintea derby-ului cu CFR Cluj!
Rapid se situează pe poziția a șaptea în clasamentul competiției interne, în timp ce clujenii lui Dan Petrescu se află pe locul doi.
„Nu am stat să mă uit exact, dar cred că acasă i-a bătut doar U Cluj și UTA. Sunt puternici, cu siguranță vremea va fi potrivnică. Am înțeles că vor fi grade cu minus. Vom vedea cine se va adapta mai bine la aceste condiții.
Noi suntem pregătiți, ne-am pregătit bine în perioada asta, chiar dacă am avut jucători la națională și aici mă refer la Manea, la Pașcanu, la Borza.
Practic 3 titulari, dar restul s-au pregătit bine. Nu știu dacă a fost benefică această pauză. Câștigasem ultime două meciuri acasă, nu primisem gol de 5 meciuri și vine acest meci după această pauză. Vom vedea cine a gestionat pauza așa mai bine.
Nu am nicio revanșă față de CFR, chiar am primit tricou de campion atunci (n.r. după ce a fost antrenor la CFR în 2021). E o echipă care și-a câștigat respectul în prima ligă. Nu am nicio divergență cu ei. Săpunaru face parte din lot, da.
În primul rând este important că nu primim gol. Dacă nu primim gol, e clar că avem un punct în buzunar. Dacă reușim să și marcăm, atunci avem 3 puncte. Eu am zis de la început că sunt aici că să construiesc ceva.
Filozofia mea înseamnă să mă bazez în mare parte pe defensivă. Target-ul meu este play-off-ul iar apoi vom vedea. Dacă în prima parte am spus că trebuie să facem 20 de puncte, uite că am reușit și cred că mai avem nevoie de încă 20 pentru a ne clasa în play-off!”, a spus Marius Șumudică, la conferința de presă premergătoare partidei.