Marius Șumudică dă lovitura iernii! Românul care vine la Gaziantep. Fusese dat afară de Gigi Becali

Marius Șumudică dă lovitura iernii! S-a aflat cine este românul care vine la Gaziantep. Fusese dat afară de Gigi Becali, patronul vicecampioanei României.

Transferul lui Deian Sorescu (26 de ani) de la Rakow la Gaziantep este programat să fie finalizat miercuri, cu condiția să nu apară evenimente neprevăzute.

Marius Șumudică dă lovitura iernii!

Fotbalistul român pare să fie opțiunea ideală pentru ceea ce caută Șumudică, deoarece îl poate înlocui pe Gradel, care a plecat la Cupa Africii pe Națiuni.

Mai mult, el a demonstrat versatilitate și la echipa națională, jucând inclusiv pe postul de fundaș stânga.

„Deian este un jucător polivalent și în plus dispus la orice efort pentru a face performanță. În situația noastră, am nevoie de oameni cu foame de performanță.

Mie îmi place caracterul lui și sunt convins că dacă va veni alături de noi, el va fi pregătit sută la sută în vară pentru Campionatul European”, a spus Șumudică, conform Digisport.ro.

La Gaziantep, Deian Sorescu se va alătura jucătorilor Denis Draguș, Florin Niță și Alex Maxim. Primii doi au ajuns la echipă în acest sezon, în timp ce Maxim a fost transferat de club în mandatul anterior al lui Șumudică la formația turcă.

Deian Sorescu va fi cedat sub formă de împrumut, având și opțiunea de cumpărare la finalul sezonului.

Șumudică a preluat conducerea echipei Gaziantep înaintea etapei a 5-a, într-un moment dificil, când echipa nu avea niciun punct. De atunci, formația a reușit să acumuleze 21 de puncte și se situează în prezent pe locul 16 în clasament.

Marius Șumudică: „Am nevoie de fotbaliști”

După ce s-a scris că Șumudică ar vrea să-l transfere pe Damjan Dkokovic, antrenorul a spus:

„Am mai spus și când a apărut informația cu Djokovic că nu am nevoie de un jucător în acea poziție (n.r.- de mijlocaș la închidere).

Am nevoie de fotbaliști, dar nu acolo unde joacă Djokovic și unde ar juca Șut! Repet, de data asta nu iau jucători din Liga 1. Nu iau nici român, nici străin. Informația a fost preluată de majoritatea site-urilor de sport din România, numai că nu este reală.

Șut nu face obiectul niciunui transfer la Gaziantep! E un jucător bun, îl respect și atât. Suntem în discuții cu trei jucători, sper să rezolvăm curând. Dar nu sunt români și nu sunt din România”, a spus Marius Șumudică, pentru sursa citată anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed