Marius Șumudică și-a făcut planul și a anunțat la plecarea în Turcia ce are de gând să facă la Gaziantep.
Antrenorul a decis să accepte oferta turcilor și va reveni la echipa pe care a antrenat-o în perioada 2019 – 2021.
Marius Șumudică a plecat în Turcia
Marius Șumudică a plecat în Turcia și va semna astăzi contractul cu Gaziantep. Antrenorul a anunțat că și-a făcut deja planurile și știe ce jucători vrea să transfere urgent. Acesta a dezvăluit că vrea 4 fotbaliști, asta în timp ce jurnaliștii turci susțin că unul dintre aceștia ar fi Silviu Lung Jr., care a semnat de curând cu Poli Iași.
„Mă întorc acasă, mă întorc la Gaziantep. Este oraşul unde am făcut performanţă în Turcia. Toată lumea m-a dorit, mi-au acceptat toate condiţiile, inclusiv tot staff-ul, absolut tot. Mă duc să muncesc, iau echipa într-un moment delicat, 0 puncte, sunt pe ultimul loc. Şi va trebui să reuşim să ieşim de acolo şi să îi scap de la retrogradare, ăsta e obiectivul.
(Reporter: Veţi lucra din nou cu Alex Maxim) Da, voi lucra cu Maxim şi sper să mai lucrez şi cu alţi jucători. Da, români! (Reporter: Aveţi pe cineva în cap?) Da, nişte gel. Acum eu găsesc o echipă… nu ştiu ce pregătire au făcut. Iau echipa din mers. De 2 zile mă uit, am văzut ultimele meciuri. Dar nu îi cunosc personal, nu le ştiu caracterul. Am noroc că acum 2 săptămâni nu jucăm, mai sunt 10 zile. Şi va trebui să îi cunosc foarte bine şi să aleg sistemul de joc, strategia, să vedem ce putem să facem ca să adunăm puncte.
Turcia şi-a revenit, bagă bani şi se fac transferuri bune. Jucători cu calitate, au voie 14 străini la fiecare echipă. Eşti obligat doar să joci cu 3 turci în fiecare echipă. Mă duc unde sunt dorit, unde lumea mă place.
Silviu Lung a semnat la Iaşi, ce să se concretizeze? Nu, sunt prostii care se scriu în presă. O să vedeţi în 2-3 zile jucătorii care vor veni la Gaziantep. Voi face 4 transferuri, sper să reuşesc să le concretizez cât mai repede”, a declarat Marius Şumudică, la plecarea din România.
Şumudică, al doilea mandat la Gaziantep
Gaziantep este pe ultimul loc în clasament, după 4 etape. În precedentul mandat pe banca turcilor, tehnicianul a avut rezultate bune, dar a plecat după un conflict cu șefii echipei.
Marius Șumudică le-a mai antrenat pe: Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid București, AO Kavala, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, U Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al-Shabab, Gaziantep, Rizespor, CFR Cluj, Malatyaspor, Al-Shabab și Al-Raed.