Marius Şumudică a oferit imaginea zilei la meciul România U21 – Elveția U21, scor 3-1. Daniel Pancu a sărit la arbitru, a văzut roșu și a mers în tribune. Nici acolo nu a putut să se abțină țipând și gesticulând
Antrenorul Rapidului a oferit imaginea zilei. A mers să-l liniștească pe Pancu ținând în mână o farfurie. Acum, acesta a dezvăluit ce s-a întâmplat.
De ce ținea Marius Şumudică o farfurie în mână
Marius Șumudică a explicat că a vrut să-i spună lui Pancu ce trebuie să facă pentru a nu primi o pedeapsă mai mare. Înainte de a ajunge însă la antrenorul naționalei U21avea în plan să-i ia un sandwich.
”Eu la momentul respectiv am vrut să intru să îmi iau un sandwich din interior și când l-am văzut în gura lojei (n.r. pe Daniel Pancu), practic am renunțat și m-a prins cu farfuria în mână și m-am dus repede să îi transmit ceea ce nu trebuie să facă, pentru că atunci pedeapsa era mult mai mare.
N-am apucat să ajung până în lojă și am renunțat la ce înseamnă produse culinare și m-am dus repede să îl pun în temă pe Pancu și să-i spun ceea ce trebuie să facă. Așa mi-a spus mie inima în momentul respectiv, puteam să tac din gură, am și văzut observatorul UEFA care a venit și i-a atras atenția și el continua să dea indicații. I-am spus că poate fi filmat și nu are voie să mai facă nimic”, a spus Șumudică, la Fanatik.
Naționala U21 a câștigat meciul cu Elveția U21 și s-a calificat la EURO 2025. Elevii lui Pancu au terminat grupa pe primul loc, cu 22 de puncte.