Dinamo – CSA Steaua, din etapa a șasea din Liga 2, se joacă vineri, de la 21.30, pe Arena Națională. Dacă suporterii consideră că acesta este derby-ul etapei, mulți oameni din fotbal nu văd chiar așa lucrurile.
Înaintea meciului, Marius Lăcătuș, unul dintre fotbaliștii emblematici ai celor de la Steaua, a explicat faptul că atunci când juca, întâlnirea dintre Dinamo și Steaua avea o altă însemnătate.
„Practic, pe vremea mea, în meciurile cu Dinamo se decidea lupta la titlu. Conta foarte mult forma de moment în meciul direct, pentru că valorile erau apropiate. Îmi amintesc cu mare drag de primele mele derby-uri cu Dinamo. Când i-am învins cu 3-0 și am marcat printr-un lob.
Ei veneau după victoriile cu Hamburg, noi eram în reconstrucție și voiam să egalăm măcar performanțele lor sau ale celor de la Craiova. Uite că i-am depășit și nu ne va mai egala nimeni vreodată.
Ambițiile erau mari pe teren, dar ne respectam foarte mult după meci, pentru că ne întâlneam apoi și la echipa națională. În derby-uri nu erau duelurile chiar atât de dure, se mai întâmpla să se depășească limita, dar nu chiar de fiecare dată”, a declarat Marius Lăcătuș pentru pagina de Facebook a CSA Steaua.
Marius Lăcătuș a câștigat în carieră zece titluri de campion cu Steaua București, Cupa Campionilor și Supercupa Europei.