Marius Croitoru a debutat pe banca lui FCU Craiova cu o înfrângere și o eliminare, la Ovidiu, contra Farului, după ce s-a luat de arbitrul Iulian Călin și a fost avertizat cu două cartonașe galbene, pentru proteste.
Mai concret, unul dintre gesturile pentru care centralul l-a pedepsit pe Croitoru a fost că s-a închinat ostentativ. Iar antrenorul Craiovei lui Mititelu a fost convins că arbitrul Iulian Călin s-ar fi lăsat influențat de conflictele dintre cei doi din trecut și acum s-a răzbunat pe el.
Astăzi, Croitoru a aflat și cum l-a pedepsit Comisia de Disciplină din cadrul FRF. A fost suspendat două când va avea cele mai grele meciuri din campionat. Nu va putea să stea pe banca tehnică la FCU Craiova – CFR Cluj (24 iulie) și FCSB – FCU Craiova (1 august).
În plus, Marius Croitoru a primit o amendă în valoare de 320 de lei. „Îmi place de Croitoru. Am ajuns la o înțelegere cu el să evite astfel de momente (n.r. – eliminare). Sper să se țină de cuvânt. Îl mai iert o dată sau de două ori, dar nu mai mult.
El are spirit de oltean, îmi place. Se mulează pe felul nostru de a fi. Pe lângă faptul că nu dau bine la public, aceste manifestări pot avea și un efect pozitiv asupra echipei”, a afirmat Adrian Mititelu la DigiSport.