Maria Boldor a câştigat bronzul în proba de floretă, la Mondialele de la Cairo

Sportiva română Maria Boldor a obţinut medalia de bronz în proba individuală feminină de floretă, marţi, după ce a fost învinsă de franţuzoaica Ysaora Thibus cu scorul de 15-3, în semifinale Campionatelor Mondiale de scrimă de la Cairo.

Boldor (25 ani), numărul 117 mondial, a obţinut astfel cea mai mare performanţă din cariera sa, deşi a fost învinsă clar de Thibus (30 ani), numărul 8 în lume, vicecampioană mondială la individual în 2018.

Ultima medalie pentru România într-o probă de floretă la un Mondial de seniori a fost câştigată în 2003 de Roxana Scarlat, la Havana, potrivit agerpres.ro.

La Cairo, Maria Boldor a dispus în primul tur de Kelleigh Ryan (Canada) cu 15-5, în turul secund a trecut de ucraineanca Alina Poloziuk, în optimi a câştigat în faţa altei reprezentante a Canadei, Eleanor Harvey, cu 15-7, iar în sferturi a învins-o pe franţuzoaica Pauline Ranvier, vicecampioană mondială în 2019 la individual, cu 15-12. Ambele franţuzoaice au obţinut argintul cu echipa anul trecut la JO 2020.

Mălina Călugăreanu a fost învinsă în primul tur al tabloului principal de italianca Alice Volpi, campioană mondială la individual în 2018, cu 15-11, terminând pe locul 62. Emilia Corbu a încheiat pe locul 72 în clasamentul final, iar Andreea Dincă a ocupat locul 95.

În finală, Ysaora Thibus o va înfrunta pe italianca Arianna Errigo, care a dispus în semifinale de americanca Lee Kiefer cu 15-14. România a obţinut luni prima medalie la Mondialele de la Cairo, bronz la sabie masculin, prin Iulian Teodosiu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed