Vlad Chiricheș a făcut dezvăluiri despre cariera sa. Jucătorul celor de la FCSB a vorbit despre cel mai mare regret al său. Niciodată nu va putea uita acea perioadă.
Fostul căpitan al naționalei României a revenit în Superliga în această vară.
Marele regret al lui Vlad Chiricheș
Vlad Chiricheș a acceptat propunerea lui Gigi Becali și a revenit la FCSB în această vară. Acesta a mai jucat la roș-albaștri ultima dată în urmă cu 10 ani. Atunci, a acceptat oferta lui Tottenham Hotspur, iar latifundiarul din pipera a încasat aproape 10 milioane de euro.
Fundașul a vorbit despre cel mai mare regret din carieră.
„Cred că a fost perioada petrecută la Tottenham. „Acolo am avut mai multe accidentări, iar atunci când am revenit, nu am mai reuşit să mă auto-depăşesc, să-mi doresc mai mult”, a spus jucătorul de la FCSB, pentru Orange Sport.
Fotbalistul a dezvăluit și ce atacant i-a dat cele mai mari bătăi de cap în cariera sa.
„Kun Aguero în Premier League. Era un atacant complet, puternic. Avea viteză, o tehnică foarte bună”, a mai spus Vlad Chiricheş.
În Anglia, românul a suferit o accidentare care l-a ținut departe de teren 53 de zile.
Apoi pentru Chiricheș au urmat SSC Napoli, Sassuolo și Cremonese. În acest moment, este cotat la 900.000 de euro.