Mănuşile cu care Helmut Duckadam a apărat în 1986 în finala Cupei Campionilor Europeni, expuse la Muzeul Fotbalului / Foto

Mănuşile cu care portarul Helmut Duckadam a apărat în 1986 penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni dintre Steaua şi FC Barcelona au fost expuse la Muzeul Fotbalului din Capitală.

Fanii vor putea să le vadă în următoarele 5 luni. Fostul portar a vândut mănușile în 2002 lui Valentir Voicu, un român stabilit în Canada

„Mă bucur să revăd aceste mănuşi după 20 şi ceva de ani. Pe proprietarul acestor mănuşi nu îl cunoşteam, deşi e şi dânsul tot arădean. Înainte de a ajunge la dânsul, eu de-a lungul timpului am mai prezentat aceste mănuşi, unii au încercat chiar să ţină o licitaţie, mi s-au oferit în banii de azi cam 100 de lei.

Domnul Voicu mi-a oferit atunci 3.000 de dolari. Acei bani m-au ajutat foarte mult, pentru că atunci tocmai îmi schimbasem apartamentul şi aveam nevoie.

Mă bucur că Muzeul Fotbalului a reuşit să le aducă aici, pentru că ele reprezintă o mică părticică din istoria fotbalului, pentru că eu cu aceste mănuşi am apărat un singur joc, atunci, la Sevilla”, a spus Helmut Duckadam.

„În momentul de faţă dacă aş avea mănuşile nu le-aş mai vinde, dar atunci visul meu era să le scot la o licitaţie şi să-mi iau şi eu o maşină bună. Ăsta era visul meu, dar nu a fost să fie. Dar azi, dacă ar fi să fie în posesia mea, nu le-aş mai vinde”, a mai spus portarul.

„Mănușile nu sunr de vânzare”

Voicu a dezvăluit că mănuşile sunt asigurate azi la 150.000 de euro și nu sunt de vânzare.

„Când le-am cumpărat, lucram la o firmă şi am primit un bonus. Tata când a auzit că am dat 3.000 de dolari pe mănuşi a zis că sunt nebun. Dar eu cred că a fost cea mai bună şi norocoasă investiţie. (…) Singura şansă ca mănuşile să revină în familia Duckadam este prin căsătorie, fiica lui Helmut are 15 ani, fiul meu 16 ani… deci asta ar fi singura şansă”, a mai afirmat Valentir Voicu.

Steaua Bucureşti câştiga Cupa Campionilor Europeni, aflată atunci la a 31-a ediţie, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla (Spania), la 7 mai 1986, în urma loviturilor de departajare. Duckadam a apărat atunci toate penalty-uri executate de spanioli.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed