Manchester United nu a reușit momentan să bifeze vreun transfer în această vară, iar fanii au început să devină nerăbdători în condițiile în care două dintre rivale, Manchester City și Liverpool, s-au întărit cu aducerile lui Erling Haaland, respectiv Darwin Nunez.
Trupa de pe Old Trafford încearcă să aibă o abordare mai prudentă în ceea ce privește jucătorii transferați, asta după ce în ultimii ani gruparea unde Sir Alex Ferguson a scris istorie a avut parte de multe nereușite din acest punct de vedere.
Venirea lui Erik ten Haag are și ea legătură cu această schimbare de strategie a „diavolilor”, olandezul fiind și el implicat în transferurile pe care le face trupa din Manchester.
Din informațiile oferite de reputatul jurnalist italian, Fabrizio Romano, se pare că negocierile cu Barcelona pentru Frenkie de Jong au ajuns aproape de final, acum lipsind doar o înțelegere cu jucătorul în privința contractului, potrivit digisport.ro.
Pentru De Jong, Manchester United urmează să le achite celor de la Barcelona 65 de milioane de euro, la care se mai pot adăuga alte 20 în funcție de performanțele reușite de batav.
Surpriza vine însă din Olanda, de la Feyenoord, care a ajuns la un acord cu trupa de pe Old Trafford pentru transferul lui Tyrell Malacia, un fundaș stânga de 22 de ani, care este produs al clubului.
Englezii vor plăti pentru serviciile internaționalului batav 15 milioane de euro, la care urmează să se mai adauge alte două milioane sub forma de bonusuri de performanță.
După avertismentul pe care Cristiano Ronaldo l-a dat conducerii, se pare că oamenii cu putere de decizie de la Manchester United nu vor să mai piardă timpul.
Pe lângă cei doi olandezi care sunt ca și acontați, alți 5 jucători sunt pe lista trupei de pe Old Trafford.
Erik ten Haag îi vrea pe Lisandro Martinez, fundaș central, și Antony, extremă dreaptă, ambii jucători pe care i-a antrenat la Ajax, însă momentan prețurile cerute de lăncieri, 50 de milioane de euro, respectiv 80 de milioane de euro, sunt considerate exagerate de englezi.
Pe listă se mai află și Pau Torres, fundașul lui Villarreal, care este evaluat de iberici la 65 de milioane de euro.
De asemenea, Christian Eriksen, liber de contract, este și el așteptat pe Old Trafford, la fel ca și Matthijs de Ligt, pentru care Juventus vrea 90 de milioane de euro.