Măldărășanu este cu moralul la pământ dupâ înfrângerea cu Rapid: `Va fi din ce în ce mai greu`

Rapid a câștigat meciul din deplasare împotriva celor de la Hermannstadt cu scorul de 2-0, în etapa cu numărul 14 din Superligă.

Hermannstadt, revelația actualei ediții din SuperLigă, a ajuns la a 3-a înfrângere consecutivă, iar Marius Măldărășanu s-a arătat îngrijorat la finalul partidei.

Antrenorul sibienilor își avertizează jucătorii că urmează o perioadă extrem de dificilă cu meciuri grele atât în campionat cât și în Cupa României.

”Ei au avut o primă repriză mai bună, au jucat mult între linii. Nu am prea multe de spus despre repriza secundă, am avut două șanse mari, am controlat-o în primele 15-20 de minute. Pe un atac pozițional, ne-au dat gol. A venit apoi și cornerul, s-a făcut 2-0.

Nu am ce să le reproșez băieților. Atitudinea a fost bună, chiar și jocul a arătat bine. Au avut în față fotbaliști de valoare, dar poate meritam un punct. Trecem printr-o perioadă grea, al treilea meci la rând pierdut. Va fi din ce în ce mai greu!

Efortul este mare, ne-am dus în presing și în prima repriză. Ei au avut un atacant bun, care ținea de minge, pe Luckassen. Se resimte la un moment dat. Am căzut din punct de vedere mental după primul gol.

Va trebui să ridicăm capul, urmează un meci de Cupă, vom face și schimbări. E o perioadă grea, meciuri multe, echipe foarte bune. Toate meciurile sunt dificile pentru noi”, a spus Marius Măldărășanu la finalul meciurlui Hermannstadt-Rapid.

Hermannstadt a rămas pe locul 4 cu 22 de puncte în 13 etape.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed