Mădălina Ghenea a fost dată de gol! S-a aflat motivul pentru care actrița a apărut în loja lui Grigor Dimitrov la turneul de la Madrid.
La turneul Masters de la Madrid, Dimitrov l-a înfruntat pe Carlos Alcaraz (Spania, 2 ATP), scor 2-6, 5-7 în turul trei. Mădălina Ghenea a fost prezentă la meci, ea fiind văzută chiar în loja bulgarului.
Mădălina Ghenea a fost dată de gol
Apariția Mădălinei Ghenea a stârnit speculații cu privire la o posibilă relație între ea și sportiv. Zvonurile au fost alimentate recent de presa din Bulgaria, care scrie că Dimitrov nu a mai apărut în spațiul public alături de Lolita Osmanova, cea cu care avea o relație.
„Actrița și modelul Mădălina Ghenea a luat loc în boxa lui Grigor Dimitrov, la meciul cu Carlos Alcaraz de Madrid. Este ea noua iubită a lui Grisha!?
Bulgarul a pierdut, dar fanii lui discută mai mult despre doamna din tribune, pe care camerele au surprins-o de mai multe ori, decât despre prestația din teren.
Ultima femeie din inima lui Grigor Dimitrov a fost fiica unui oligarh rus, Lolita Osmanova. Grigor nu a mai apărut de mult în compania Lolitei. Înainte de asta, băiatul nostru a avut relații cu Maria Sharapova și Nicole Scherzinger”, au scris jurnaliștii de la Debati.bg.
Dimitrov este fost număr 3 ATP. Pe lângă cariera în tenis, acesta este cunoscut pentru viața de lover-boy pe care o duce. Printre cuceririle lui se numără Maria Sharapova, Serena Williams și Nicole Scherzinger. De altfel, el a fost supranumit „cel mai sexy bărbat din circuitul masculin”.
Și românca s-a iubit cu bărbați cunoscuți, precum fostul acționar de la Dinamo, Dragoș Săvulescu, fotbalistul Marco Borriello, actorii Gerard Butler și Leonardo DiCaprio sau designerul Philipp Plein.