Lumea sportului este doliu. Zeci de mesaje, după ce Regina Elisabeta a II-a a murit

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață, astăzi, la Castelul Balmoral. Împlinise 96 de ani de ani în aprilie şi domnea de peste 70 de ani.

Anunțul oficial a fost făcut de Palatul Buckingham.

„Regina a murit liniștită, la Balmoral, în această după-amiază. Regele și regina consoartă (n.r. – Prințul Charles și Camilla”) vor rămâne la Balmoral în această seară și vor reveni mâine la Londra”, este comunicatul.

Zeci de mesaje de condoleanțe au fost trimise din lumea sportului Familiei Regale.

”Suntem îndurerați să aflăm de moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Suntem recunoscători pentru contribuțiile ei în tenis, iar gândurile și condoleanțe noastre se îndreaptă către Familia Regală Britanică”, a fost și mesajul trimis e WTA.

”O zi teribil de tristă. Majestatea sa, Regina, a murit. O femeie cu adevărat remarcabilă, care și-a servit țara cu demnitate, loialitate și grație. Odihnește-te în pace, Majestate”, a scris fostul mare atacant englez, Gary Lineker, pe Twitter.

”Toată lumea de la Derby este tristă să audă veștile privind decesul Majestății Sale, Regina Elisabeta a ll-a. Alteța sa regală va fi amintită pe vecie pe stadionul Pride Park, pe care l-a inaugurat în 1997. Am fost, de asemenea, onorați să o găzduim în timpul sărbătoririi Jubileului de Aur”, au scris și cei de la Derby County.

”Newcastle și proprietarii clubului sunt profund îndurerați de trecerea în neființă a Majestății sale, Regina Elisabeta a ll-a. Ne alăturăm tuturor și trimite condoleanțele noastre Familiei Regale”, a fost mesajul clubului Newcastle.

”Alături de colegii noștri britanici și de comunitatea F1, plângem moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Condoleanțele noastre se adresează familiei regale britanice în acest moment”, a fost mesajul echipei de Formula 1, Scuderia AlphaTauri.

”Manchester City dorește să transmită sincere condoleanțe Familiei Regale în urma decesului Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Dăruirea și slujirea Majestății Sale au fost exemplare și ne alăturăm țării noastre și Commonwealth-ului pentru a plânge pierderea ei”, a anunțat și campioana Angliei, Manchester City.

”Clubul de fotbal Chelsea este profund îndurarat la aflarea veștii morții Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Ne alăturăm celor în doliu din Marea Britanie și din întreaga lume. Dorim să transmitem condoleanțe Familiei Regale și tuturor celor afectați de această veste foarte tristă”, a transmis și Chelsea.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed