După ce a șters cu buretele 15 de ani de căsnicie cu Mihaela, sora fostului căpitan giuleștean Nae Stanciu, cu care are și doi copii, și după douăzeci de la marea lor dragoste, Daniel Pancu și Andra Teodorescu s-au cununat anul trecut.
Și fiindcă mireasa selecționerului de la Under 20 era cunoscută drept fost model și play-mate în Playboy, lumea a dedus că talia groasă vine de la un bebeluș. Ar fi fost al treilea copil pentru Daniel Pancu, însă surpriză mare.
Deși își doresc și exersează intens procedeul, conform doamnei Pancu, nu îi este greu fostei dive să recunoască adevărul gol-goluț. Că n-a fost gravidă nici atunci, nici în următoarele dăți în care presa mondenă s-a inflamat pe subiect.
”Nu, sunt doar mai grasă că mănânc. Mănânc de când am venit. O să vă anunț când voi fi însărcinată. Știu că au fost vreo trei valuri de știri, dar sunt puțin cam grasă.”, a recunoscut Andra Teodorescu pentru Click.
”Lucrăm, da, ne dorim foarte mult copii, mai greu la brătânețe. Acum sunt proceduri de fertilizare. Nu este un subiect pe care vreau să-l discut, până la urmă nu am prejudecăți, nu mă interesează, apelez la orice trebuie ca să se întâmple. Deci nu e ca și când nu sunt de acord, asta am vrut să spun.”, a mai spus actuala soție a antrenorului echipei naționale Under 20.