Lumea fotbalului, un ultim omagiu pentru Helmuth Duckadam. Imagini sfâșietoare de la Arena Națională

Fanii își pot lua adio de la Helmuth Duckadam, astăzi, la Arena Națională. Sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui portar a ajuns la stadion în jurul orei 13.00.

„Eroul de la Sevilla” a murit luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani. Era internat de câteva zile la Spitalul Militar din București.

Fanii își pot lua adio de la Helmuth Duckadam la Arena Națională

Cei care vor să-și aducă un ultim omagiu o pot face astăzi, la Arena Națională. Cortegiul funerar a ajuns la stadion în jurul orei 13.00.

Primul care a sosit a fost Ladislau Boloni. Urmează să vină toți jucătorii din echipa care scia istorie în 1986. Aceștia vor sosi cu autocarul celor de la Steaua.

De asemenea, alături de Ștefan Iovan si Adrian Bumbescu va veni și o grupă de copii. Aceștia vor purta echipamentul lui Duckadam de la Sevilla.

”Nu știu pur și simplu ce să vă spun. E greu să-mi găsesc cuvintele. El era mereu optimist și își înfrunta problemele. Era un băiat tot timpul pozitiv. Dacă o greutate a vieții era prea mare pentru el, nu se lăsa dărâmat. Cu toate intervențiile pe care le-a suferit de-a lungul timpului, el găsea mereu puterea să zâmbească. Tot timpul avea un zâmbet, tot timpul era optimist.

Parcă acum e mai erou decât atunci. Acum nu mai lucra cu o minge, acum înfrunta probleme la inimă, probleme serioase. O să mi-l amintesc mereu așa, cu un zâmbet sub mustața lui. Amintirea cea mai dragă este momentul de la Sevilla, de după ce a apărat al patrulea penalty. Eu ratasem și am sărit în brațele lui și…”, a declarat, ieri, Ladislau Boloni, potrivit iamsport.ro, înainte de a izbucni în lacrimi și de a închide dialogul.

Alina Dumitru a ajuns la stadion

Marea campioană a venit la stadion să-și ia adio de la Duckadam.

„O să rămână în sufletul nostru. Ne-am văzut ultima dată la turneul pe care eu îl organizez în fiecare an, a venit să îi vadă pe copii, spera să îi vadă mai departe la Jocurile Olimpice, a venit, le-a dat un autograf, atunci a fost ultima dată.

Un om de milioane, un om cu suflet mare, un familist, aproape de sport, oricine îl chema nu cred că zicea nu, doar dacă avea o priblemă. Exemplu ca el să tot avem, cred că nu trebuie să dăm la o parte. Duckadam trebuie să fie un exemplu pentru totdeauna. Mulți vor știi de acum înainte de Duckadam, va rămâne în sufletul tuturor”, a spus campioana olimpică Alina Dumitru, pe scările de la Arena Națională.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed