Lumea a crezut că a terminat-o cu fotbalul, dar a semnat cu revelația Superligii. Prima poză cu Iasmin Latovlevici în tricoul noii sale echipe.
Iasmin Latovlevici a stat pe bară după ce a reziliat la Pitești, dar acum și-a găsit echipă la Ploiești. Fostul jucător al FCSB-ului a apărut astăzi la primul antrenament al noii sale echipe.
Latovlevici e ”lup”
Triplul campion cu FCSB și dublu campion cu CFR Cluj a semnat cu Petrolul Ploiești un contract valabil până în vara acestui an cu opțiune de prelungire, a scris pe Facebook cunosctutul jurnalist prahovean Cristian Anghelescu.
”Fostul fundaș al FC Argeș Pitești a semnat cu clubul Petrolul. Durata înțelegerii este până în vară, iar dacă acesta va convinge, va putea continua și în sezonul viitor.
Până la ora antrenamentului, Iasmin și-a făcut timp sa schimbe câteva pase cu băieții săi, ambii afirmând că le place fotbalul, cel mic agreând să apere, iar celălalt, să dea cât mai multe goluri!”, a scris Anghelescu pe rețelele de socializare, acolo unde a postat și prima poză cu Lato în tricoul ”lupilor galbeni”.
Latovlevici ar putea debuta luni pentru Petrolul Ploiești la meciul cu FC Voluntari, în cadrul etapei a cincea a play-out-ului din Superliga.