Lui Tamaș i-au crescut în sfârșit colți de lup: a mușcat, iar Petrolul a câștigat primul punct de la promovare, contra `europenei` Sepsi!

Petrolul rămăsese datoare fanilor cu puncte după primele două partide de la revenire. Dar după cum s-a desfășurat acțiunea în prima parte, nu era rost. Și asta pentru că de la sosirea lui Bergodi la Sfântu Gheorghe, Sepsi joacă bine chiar și când o face prost.

Însă râul, ramul le-au fost prieteni, vorba poetului, doar gazdelor. În minutul 23, generoasa galerie de pe „Ilie Oană” a înlemnit: veteranul Eugeniu Cebotaru a făcut henț în careu. „Centralul” Marcel Bîrsan a dat lovitură de la 11 metri, VAR-ul a analizat și a aprobat.

Doar că Matei a alunecat în timpul elanului, s-a împiedicat într-o bucată de gazon și a trimis peste bara transversală, în uralele ultrașilor aflați în peluza din spatele porții lui Vâlceanu.
Apoi VAR-ul a mai intervenit în minutul 3O. Când ”lupii” și-au arătat și ei colții. Însă după verificarea arbitrilor din camere, nu s-a dat gol, ci ofsaid la Mirko Ivanovski.

În repriza secundă, elevii lui Nae Constantin și toată suflarea petrolistă au zis bodaproste că Bîrsan n-a dat penalty în minutul 62, după ce au reclamat că șutul lui Gicu Grozav fusese blocat cu mâna în careu. S-a dat corner, executat a la carte de Țicu, iar Gabi Tamaș a reluat imparabil sub bară.

Și când îi era mai bine ”haitei”, Tudorie a făcut iar liniște în fieful „lupilor”. 1-1, din minutul 84 și nu asta și-au imaginat petroliști. Mai ales că s-a jucat ca la box, pe final, cu garda jos, căutându-se lovitura decisivă, și cu doi antrenori un car de nervi, care n-au scăpat de cartonașul galben al centralului.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed