Pele – sau după numele adevărat Edson Arantes do Nascimento – a părăsit scena vieții pe 29 decembrie, la 82 de ani, învins de un cancer la colon pe care n-a mai reușit să-l dribleze de mai bine de o lună de când fusese internat spitalul Albert Einstein din Sao Paulo.
Mulți spun că, dacă s-ar da titlul de cel mai bun fotbalist din toate timpurile, lui Pele ar trebui să-i fie atribuit. E singurul fotbalist cu trei Campionate Mondiale – în 1958, 1962 și 1970, iar pe lângă, mai are zece titluri cu Santos în Brazilia și două în Cupa Libertadores.
E doliu național în Brazilia, iar fani de pe întreaga Planetă îl plâng pe O Rei. Printre cei care au fost afectați la aflarea veștii e și Victor Pițurcă.
„Pele a fost un artist, un artist în adevăratul sens al cuvântului. El a bucurat oamenii, a fost supranumit «Rege» de oamenii de pe întreg mapamondul. Când am auzit știrea că a murit, mi-au dat lacrimile, la fel ca atunci când s-a retras din fotbal.
Acum, după ce nu mai este… Putem spune lucrul ăsta. A fost cel mai mare. Să câștigi Cupa Mondială de trei ori…”, a declarat Victor Pițurcă, potrivit sport.ro.