Farul s-a prezentat la Voluntari după ce fusese ciuruită de Hermannstadt. Și a început în forță, cu gol în minutul 3. Însă terenul s-a înclinat după pauză, iar echipa lui Ciobotariu a avut 6 ocazii de gol. Până la urmă s-a terminat egal, gazdele au egalat de la 11 metri, iar Farul are emoții pentru locul I.
„Voluntari a avut mai multe ocazii în repriza a doua, ocazii uriase. Una peste alta, cred că este un rezultat echitabil.
Mai avem mult de jucat, toată lumea face evaluări un pic prea devreme. Suntem aproape de jumătatea returului de campionat, după aceea vine perioada play-off-ului. Oricare dintre cele șase echipe se poate lupta pentru câștigarea campionatului. Ne precipităm dacă dăm verdicte în această perioadă!
Credeți că poți avea moralul scăzut cu Hagi, când joci împotriva Voluntariului? Nu! Am avut două începuturi bune de repriză, pe care nu le-am materializat cu golul doi și s-a întâmplat ce s-a întâmplat pe final”, a spus Gică Popescu.