Lovitură totală pentru Victor Piţurcă! Detalii de ultimă oră din anchetă. Ce se întâmplă cu fostul selecţioner și fiica acestuia

Victor Pițurcă, fiica sa, Claudia Naboiu, și Mihai Naboiu, ginerele fostului selecționer, au fost audiați, luni, de procurorii DIICOT. Dosarul vizează o licitație organizată pentru vânzarea unui teren de 4 hectare, acolo unde se află stadionul echipei Extensiv.

Procurorii au stabilit în urma cercetărilor că stadionul a fost subevaluat, iar firmele care au participat la licitație au avut pus la punct un plan pentru a plăti mai puțin de jumătate din valoarea reală a terenului, adică doar 2,6 milioane de euro.

Oamenii legii au decis că Victor Pițurcă, fiica și ginerele acestuia nu au nicio implicare în acest caz, aceștia fiind audiați doar în calitate de martori. 9 persoane fizice și 3 persoane juridice sunt implicate în acest dosar fiind considerate suspecte.

”Este dispusă efectuarea cercetărilor în continuare, dar nu față de Victor Pițurcă, fiica și ginerele acestuia, care au fost audiați doar în calitate de martori. Trebuie precizat și că statul român nu este prejudiciat în acest dosar.

Sunt 9 suspecți persoane fizice și 3 persoane juridice, acuzațiile procurorilor fiind de constituire a unui grup infracțional organizat și deturnare de licitații publice”, au transmis surse judiciare, pentru Gândul.

Ce a declarat Victor Pițurcă după ce a plecat de la DIICOT

„Am fost audiat ca martor, mi-am spus punctul de vedere, n-am nimic în comun cu această licitație. Fiica mea chiar n-are nicio implicare, se ocupă soțul ei.

Mi s-au pus întrebări, dacă îi cunosc pe cei care au licitat, nu-i cunosc, habar n-am cine sunt, nu știu nici care a fost prețul licitației. Eu cred că s-a terminat azi cu acest dosar, în ceea ce mă privește pe mine”, a declarat Victor Pițurcă după ce a vorbit cu oamenii legii.

Fostul selecționer a recunoscut însă că s-a simțit umilit în dosarul măștilor neconforme.

„Acolo m-am simțit umilit. Să n-ai nici cea mai mică implicare și să ți se întâmple lucrul ăsta… să vedem ce va fi, cei care au făcut lucrul ăsta trebuie să plătească”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed