Lovitură totală pentru Simona Halep! Anunţul care tocmai a venit. Decizia oficială a celor de la Roland Garros. Este cea mai proastă veste pentru fostul lider mondial WTA. Decizia francezilor îi taie elanul româncei.
Simona Halep spera să prindă un loc la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului. Românca îşi dorea o invitaţie pentru tabloul principal al French Open.
Lovitură totală pentru Simona Halep!
Totuşi, Simona Halep are șanse minime să joace în acest an la Roland Garros. Numele româncei nu apare printre jucătoarele care vor evolua în calificări. Singura șansă, şi aceasta mică, rămâne un wildcard pe ultima sută de metri.
Marele vis al Simonei, revenirea într-un turneu atât de important cum e Roland Garros, este aproape să fie spulberat. Francezii preferă să acorde invitaţii conaționalelor, așa cum este și Alize Cornet.
Tatăl campioanei de la Roland Garros mai speră într-o minune. „Simona e foarte bine, Doamne ajută! Sperăm s-o vedem la Roland Garros, dacă primește wild card”, spunea Stere Halep, care a fost prezent la toate marile meciuri din cariera Simonei.
104 jucătoare intră direct pe tabloul principal la Grand Slam-uri, însă Simona este tocmai pe locul 1.150, după ce abia a revenit în circuitul WTA. Dacă ratează prezenţa la Paris, românca ar putea să aibă șanse mai mari la următoarele Grand Slam-uri din 2024: Wimbledon și US Open. Dar trebuie să revină la cel mai înalt nivel și să joace constant în circuitul WTA.