Lovitură totală pentru Răzvan Burleanu! Anunţ clar despre Gică Hagi. S-a aflat de ce nu vine la echipa naţională. Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, a dat verdictul.
Răzvan Burleanu primeşte o veste proastă din partea lui Mihai Stoica. Oficialul celor de la FCSB spune că Gică Hagi nu va veni la echipa naţională.
Lovitură totală pentru Răzvan Burleanu!
Răzvan Burleanu speră să-l convingă pe Gică Hagi să vină la naţională. Mihai Stoica este convins însă că mutarea pare imposibilă. Naționala de fotbal a României rămâne fără selecționer începând cu ziua de 31 iulie, când expiră contractul lui Edi Iordănescu. Acesta a transmis că nu va mai continua în funcție.
„Eu simt că Hagi nu vine la naţională. Nu vine, pentru că el este un tip prea serios şi nu cred că i-ar ajunge 24 de ore să fie un selecţioner cum îşi doreşte el şi să fie şi patron-antrenor la Farul.
Pe partea administrativă e Gică Popescu, acolo nu se pune problema. Iar dacă şi-ar găsi Hagi un antrenor căruia să-i dea credit total şi să-şi ia totul de pe cap, să rămână doar acţionar principal la Farul, cred că ar veni”, a spus Stoica, potrivit Prima Sport.
Președintele Consiliului de Administrație al campioanei nu crede că Hagi va găsi o persoană care să-i prea atribuțiile pe care le are, în prezent, la Farul Constanța. În același timp, însă, Meme Stoica recunoaște că și-ar dori foarte mult ca Hagi să devină selecționer. Crede că este singurul cu care naționala României ar avea şanse de calificare la Campionatul Mondial din 2026, care va avea loc în Canada, Statele Unite și Mexic.