Radu Drăgușin, transferat la Tottenham de aproape jumătate de an, traversează cea mai nefastă perioadă din cariera sa! Ange Postecoglou pare că i-a decis viitorul stoperului român, în contextul în care acesta a bifat cel de-al șaselea meci consecutiv în care a fost rezervă neutilizată cu Spurs.
Drăgușin și-a egalat recordul negativ din toamna anului 2021, atunci când a fost, de asemenea, rezervă la Sampdoria, tot șase partide la rând. Englezii au trans o concluzie după ce au analizat situația fundașului transferat de la Genoa, în schimbul a 30 de milioane de euro.
Lovitură totală pentru Radu Drăgușin!
Londonezii consideră că fundașul nu va mai prinde minute în tricoul lui Spurs, sezonul acesta. Gruparea este pe cale de a pierde un tânăr cu potențial.
”Viitorul lui Drăgușin e nesigur, din cauza rigidității tactice a managerului.
Aventura sa la Spurs s-a lovit de un zid care l-ar putea determina pe român să se gândească la o plecare prematură. De când s-a transferat, în ianuarie, de la Genoa, perioada trăită de român la formația din nordul Londrei a fost oricum, însă numai plăcută, nu!„, au scris cei de la One Football.
De la efectuarea transferului și până în prezent, Drăgușin a fost titular cu Tottenham doar de două ori. Postecoglou continuă să folosească același sistem de joc, în care echipa se apără cu patru fundași. În acest mod, românul s-a regăsit în poziția de personaj secundar.
„Se pune o întrebare importantă pentru conducerea clubului. Va modifica strategia pentru a se plia pe calitățile lui Drăgușin. Sau va risca să piardă un tânăr jucător cu potențial?
Cum Euro bate la ușă, decizia eventuală ar putea influența nu numai viitorul carierei lui Radu Drăgușin. Ci și abordarea lui Tottenham în ceea ce privește defensiva!”, au mai spus englezii.