Lovitură totală pentru Mircea Lucescu! Viitorul tricolorilor se decide la TAS. O altă naţională atacă decizia UEFA. Asta după ce România a primit, cum era normal, victoria la masa verde, cu Kosovo.
Naţionala lui Mircea Lucescu e atacată din toate părţile. Suedia va contesta şi ea la TAS decizia celor de la UEFA.
Lovitură totală pentru Mircea Lucescu!
Suedia nu e de acord cu decizia UEFA de a acorda victoria României la masa verde. Asta deşi kosovarii au fost singurii care au făcut circ pe Arena Naţională. Nordicii vor să blocheze România. Înainte de verdictul UEFA, naționala nordică era selecționata cu cele mai multe puncte din Liga C, 16. Avea cea mai mare șansă de a participa la barajul pentru World Cup 2026.
Suedia a obținut, în ultima etapă din Nations League, o victorie clară, scor 6-0 cu Azerbaidjan. După finalul acestei partide, selecționerul Suediei anunța faptul că așteaptă verdictul UEFA, legat de meciul România – Kosovo.
După ce UEFA a dat verdictul, Kim Kallstrom, un oficial al Federației din Suedia a transmis faptul că decizia este una care nu avantajează selecționata nordică. Aceasta va fi investigată posibilitatea unui impact suplimentar. Oficialul a anunţat, printr-un limbaj înţeles doar de el că va ataca decizia la TAS.
„După victoria clară de ieri, am așteptat anunțul UEFA privind rezultatul meciului România – Kosovo. Acum s-a luat o decizie, care pentru noi este negativă.
Decizia afectează în principal echipele implicate, dar noi investigăm posibilitatea unui impact suplimentar. Este regretabil că lucrurile întâmplate în afara terenului au un impact asupra rezultatului sportiv și afectează ambele echipe implicate, cât și pe noi”, a spus oficialul, conform Fotbollskanalen. Sursa citată nu s-a oprit aici „Federația Suedeză de Fotbal a făcut anterior un apel și rămâne fermă”, au mai spus suedezii.
Este de așteptat ca suedezii să ceară explicații pentru modul în care UEFA i-a dat câștig de cauză României, după scandalul de la meciul cu Kosovo. Pe lângă victoria la masa verde, scor 3-0, România a fost nevoită să achite, drept amendă, o sumă uriaşă, 128.000 de euro.