Marian Iancu a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Gigi Becali, dar are o veste proastă pentru latifundiar.
Fostul patron al Politehnicii Timișoara nu crede că FCSB va lua titlul. Iancu a explicat de ce consideră că unele rezultate ar putea să fie viciate.
Iancu este convins că șefii FRF sunt deranjați de situația de la FCSB, echipă care nu are un antrenor cu licență PRO și la care patronul dictează totul.
„Cred că au și un handicap în posibilitatea ca rezultatele să fie influențate tocmai pentru că ar suna ca dracu’ să câștige FCSB fără un antrenor, cu un patron care conduce despotic sportiv. Cred că Federația este deranjată în mod direct de această situație la vedere. Gigi se simte bine în provocarea asta și e în competiție cu antrenorii mari ai României, cu cluburile și cu restul patronilor. Lucruri care-l motivează să investească”, a spus Marian Iancu în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de la GSP.
Marian Iancu este de partea lui Gigi Becali în scandalul acestuia cu CSA Steaua.
„Eu nu-i spun FCSB echipei conduse de Gigi Becali. Eu îi spun Steaua și-mi asum. Moral, are dreptul ăsta, ca ea să fie Steaua, pentru tot ce-a făcut domnul Becali în ultimii 20 de ani”, a mai spus fostul patron al echipei Poli Timișoara.