Lovitură totală pentru Gică Hagi! Are de înfruntat o pierdere importantă înaintea finalului de sezon. Antrenorul Farului a dat toate detaliile.
Gică Hagi a dezvăluit că Mihai Popescu (29), care joacă pe poziția de fundaș central, a suferit o accidentare și că, cel mai probabil, acesta nu va fi inclus în partidele viitoare din actualul sezon.
Lovitură totală pentru Gică Hagi
Asta după ce, cu o săptămâna înainte, și Gustavo Marins (21, stoper) a acuzat probleme fizice, motiv pentru care Farul nu se va mai putea baza nici pe el.
Mihai Popescu fusese adus în vara trecută de la Heart of Midlothian, din Scoția. El a bifat 30 de partide în tricoul celor de la Farul, 29 dintre ele din postura de titular.
„Din păcate, săptămâna trecută l-am pierdut pe Gustavo, iar săptămâna asta l-am pierdut și pe Popescu. O problemă la genunchi. Încă nu știm clar cât va sta, dar nu cred că va mai fi apt pentru aceste ultimele patru meciuri”, a spus Hagi înainte de meciul Farul-Rapid, la o conferință de presă.
În locul lui Popescu ar putea fi pus Kevin Boli. Și Andrei Artean, mijlocaș central la bază, ar putea fi o soluție pentru apărarea „marinarilor”.
„E clar că trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci în parte. Am avut această strategie de la începutul campionatului, să încercăm să jucăm un fotbal bun și să câștigăm.
Rapid e o echipă foarte bună, foarte bine organizată, cu un antrenor care a arătat că are un potențial foarte mare. Noi și Rapid suntem echipele care am arătat că putem să ne batem cu cele mai bune echipe din România”, a mai spus Hagi.
În următoarele etape de play-off, Farul va juca împotriva Rapid (acasă) pe 6 mai, de la ora 21:30, cu CSU Craiova (în deplasare) pe 13 mai, de la ora 21:30, apoi cu FCSB (acasă), pe 20 mai, dar și cu CFR Cluj (în deplasare), pe 25 mai.
Clasamentul echipelor din play-off-ul Superligii
- Farul – 43 de puncte
- FCSB – 40 de puncte
- CFR Cluj – 38 de puncte
- CSU Craiova – 35 de puncte
- Rapid – 34 de puncte
- Sepsi – 25 de puncte