În timpul partidei Farul Constanța – Rapid, din etapa #13 din Superliga, Dragoș Nedelcu a părăsit gazonul accidentat, în minutul 28 al serii! Mijlocașul constănțenilor a fost faultat din spate de Aaron Boupendza, atacantul giuleștenilor.
Fotbalistul a fost tratat de către medicii Farului și a fost scos cu targa de pe teren. În continuare, „marinarii” se vor duela cu oltenii de la CSU Craiova.
Anunț important înainte de Farul – CSU Craiova!
Partida dintre Farul Constanța și CSU Craiova este programată luni, 28 octombrie, ora 21:00. Gică Hagi, managerul constănțenilor, a vorbit despre repausul lui Nedelcu. Mijlocașul va sta departe de teren pentru o perioadă mai îndelungată.
Va lipsi cel puțin până la finalul lunii ianuarie.
„Din păcate, față de meciul cu Rapid, în afară de Larie și Cojocaru, l-am pierdut și pe Țîru, iar Dănuleasă e suspendat. Țîru, Ciobanu, mai sunt și alte probleme, dar sperăm ca la ora meciului să fie bine. Și Nedelcu, da.
La Nedelcu este o accidentare gravă, va sta minimum 3-4 luni din ce informații am primit. Are ceva la genunchi, l-am pierdut și pe el. Țîru are o contuzie puternică, mai durează 4-5 zile până își va reveni.
În schimb, ‘Riva’ (n.r. – Rivaldinho) și Iancu au revenit, Riva cu antrenamente în plus!”, a declarat Gică Hagi.