Lovitură totală pentru Elias Charalambous! Vedeta celor de la FCSB pleacă de la echipă. Gigi Becali nu mai are ce să facă. Cel mai bun jucător al vicecampioanei din sezonul de toamnă e gata de mutarea carierei.
Elias Charalambous este foarte aproape de a-l pierde pe Darius Olaru. Căpitanul celor de la FCSB este dorit, cu insistenţă, de Monza, în Serie A.
Lovitură totală pentru Elias Charalambous!
Darius Olaru ar putea pleca în această iarnă de la echipa lui Elias Charalambous. Italienii au făcut anunţul. Echipa clasată pe locul 11 în Serie A este dispusă să îi achite clauza de reziliere jucătorului.
După ce a făcut un sezon foarte bun până acum în Superliga, Darius Olaru s-a făcut remarcat și în Serie A. Presa din Italia notează că Monza ar fi interesată să îl transfere.
Mai mult decât atât, italienii ar fi dispuși să îi plătească lui Darius Olaru clauza de reziliere în valoare de cinci milioane de euro. „Galliani pregăteşte prima mutare din această iarnă. Conform spuselor fostului director executiv de la AC Milan, acesta a pus ochii pe Darius Olaru, fotbalist ce evoluează în prezent pentru FCSB.
Delegaţii Monzei au venit personal în România pentru a-l urmări, iar mijlocaşul ofensiv a reuşit o dublă. Olaru va veni în Italia şi sunt şanse mari ca transferul să se realizeze. Clauza sa de reziliere este de 5.000.000 de euro, iar pentru FCSB ar reprezenta un tun financiar, având în vedere că a fost cumpărat pentru doar 600.000 de euro”, a notat publicația Tuttomercato24.
Becali şi-ar dori pe jucător 7 milioane de euro. Totuşi, nu ar mai avea ce să facă dacă jucătorul ar accepta oferta italienilor, iar aceştia ar achita clauza de reziliere.