Dennis Man, în război cu Anamaria Prodan! Atacantul celor de la Parma a solicitat repunerea în rol a dosarului prin intermediul căruia cere nulitatea contractului de reprezentare cu impresara.
Tribunalul Ilfov i-a respins cererea internaționalului român, ca fiind neîntemeiată, în decursul zilei de joi, 26 septembrie. Decizia în ceea ce privește solicitarea lui Dennis Man nu este, însă, definitivă.
Lovitură totală pentru Dennis Man!
Judecătorii au publicat hotărârea, conform portalului just.ro.
„Respinge cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată. Menține măsura suspendării cauzei. Cu drept de recurs pe durata suspendării.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 26.09.2024. Document: Încheiere – Suspendare 26.09.2024”, au transmis magistrații.
Avocatul impresarei, Barna Bolony, a vorbit despre cazul cu pricina: „Instanța a respins cererea lui Man. Acesta a solicitat repunerea pe rol a dosarului în care cere nulitatea contractului încheiat cu Anamaria Prodan Reghecampf. Nu a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță astfel că soluția este una firească!”.
„Lipsa de recunoștință, invidia…”
”Nu mă ocup de nimic. Avocații știu. Eu nu m-am mai încărcat cu niciun proces. Nici al soțului Reghe, nici al lui Man, nici al amantelor. Nu mă interesează. Pur și simplu.
Sunt atât de fericită și liniștită încât nimic din astea nu-mi perturbă liniștea și împlinirea pe toate planurile. Habar nu am ce procese sunt sau câte mai sunt. Avocații mei se ocupă și vă pot da detalii.
Ce știu eu, judecata divină este cea care contează. Și Dumnezeu nu lasă nimic neplătit pe lumea asta. La masa la care comanzi, la final plătești. Deci? Lipsa de recunoștință, răutatea, invidia se plătesc înzecit de oricine aici pe pământ!”, a declarat Anamaria Prodan, conform Fanatik.