Lovitură totală pentru Cristiano Bergodi! Vedeta de la Rapid are mari probleme. S-a aflat cât timp va lipsi de pe gazon. Nu a mai reuşit să intre într-un meci al giuleştenilor de anul trecut.
Cristiano Bergodi nu se va putea baza încă aproximativ o lună şi jumătate pe un jucător de bază. Acesta a fost operat de urgenţă şi va lipsi 6 săptămâni.
Lovitură totală pentru Cristiano Bergodi!
Cristiano Bergodi nu se va putea baza pe Mattias Kait. Jucătorul nu s-a refăcut total şi a fost operat din nou. Deşi se părea că mijlocaşul va reveni cât de curând pe teren, lucrurile nu stau deloc aşa.
Jucătorul a avut o nouă problemă medicală şi a fost nevoie de o nouă operaţie. Anunţul a fost făcut de Rapid pe reţelele de socializare. „Deși revenise la antrenamente, după o perioadă de absență din cauza unor probleme medicale, Käit a continuat să simtă dureri la aductorul drept. Astfel, mijlocașul nostru a fost trimis de urgență la o clinică specializată din Anglia, unde a fost operat cu succes.
Dacă totul decurge normal, Mattias va reveni pe teren în aproximativ 6 săptămâni”, a anunţat echipa giuleşteană pe reţelele de socializare.
Cei de la Rapid au început perfect anul 2024. Au 5 victorii consecutive în primele 5 meciuri. Urmează o partidă considerată mai uşoară. Sâmbătă, de la ora 20.00, se joacă Poli Iaşi-Rapid.