Lovitură totală pentru Cristi Chivu! S-a aflat ce se întâmplă, de fapt, cu antrenorul român.
Tehnicianul român în vârstă de 42 de ani și formația Inter Primavera au pierdut în partida cu Fiorentina U19, scor 2-4. Astfel, echipa a înregistrat șase meciuri fără victorie.
Cristi Chivu riscă să fie dat afară de la Inter Primavera
Dată fiind situația, Chivu riscă să fie demis de la Primavera, deși recent era considerat favoritul pentru preluarea interimatului echipei până la vară.
„Aquilani i-a dat o lecție lui Cristi Chivu și cine-l voia pe român în locul lui Inzaghi este obligat să-și reconsidere poziția. Meciul cu Fiorentina i-a făcut pe mulți fani ai lui Inter să-și schimbe părerea despre Chivu. Antrenorul nerazzurrilor a fost chiar un candidat pentru a-l înlocui pe Simone Inzaghi în cazul unei demiteri.
Totuși, e o perspectivă de neconceput, având în vedere seria neagră a echipei Primavera. Echipa lui Aquilani a anihilat-o pe Inter și a trimis-o mai aproape de zona de play-out decât cea de play-off. Poziția românului este acum pusă foarte serios în discuție”, scriu cei de la Fiorentinanews.com.
„Chivu, pe care mulți l-ar fi promovat în locul lui Simone Inzaghi, arată astăzi mai mult decât niciodată că nu este numele potrivit pentru acest post”, au scris și jurnaliștii de la Calciomercato.com.
„Inter Primavera, o criză fără sfârșit! Chivu este pe făraș, la fel ca Simone Inzaghi la echipa de seniori. Elevii lui Chivu, 4 eșecuri în ultimele 5 meciuri, au ajuns aproape de play-out”, au adăugat cei de la Calciostyle.
Acum, Inter U19 se situează pe locul 10, la trei puncte de retrogradare. Pe lângă asta, echipa lui Chivu a pierdut în semifinalele Cupei, 0-1 contra AS Roma, în vreme ce în ianuarie a fost învinsă și în Supercupă, 1-2, tot contra celor de la Fiorentina U19.