Oscar Piastri a câștigat Marele Premiu al Formulei 1 din Azerbaijan și a bifat a doua victoie a sa din sezon, după cea din Ungaria. După această victoie, McLaren i-a depășit pe cei de la Red Bull în vârful clasamentului constructorilor.
Charles Leclerc, plecat din pole position, s-a clasat pe locul doi, în timp ce pe ultima treaptă a podiumului a urcat George Russell. Carlos Sainz şi Sergio Perez s-au ciocnit și au ieșit din cursă cu un tur înainte de final.
Oscar Piastri, la a doua victoie din sezon
Charles Leclerc a plecat de pe prima poziție a grilei de start pentru a patra oară consecutiv la Baku. Nu a reușit însă să se impună și a fost nevoit să se mulțumească cu locul doi.
„Pe final era să intru în parapet. Din fericire totul a fost ok. Îmi pare rău pentu ce s-a întâmplat cu Carlos şi Sergio”, a declarat Leclerc, după cursă.
Oscar Piastri, aflat la al doilea sezon în Formula 1, a bifat a doua victorie din carieră, după cea din Ungaria. Australianul a reușit să-l depășească pe pilotul Scuderiei, iar apoi și-a apăra poziția până la final.
„Am incercat la start să trec în față. După intrările la boxe am fost iar aproape. Am reușit însă să depășesc și să mă țin de acea poziție cu toate puterile. În urmă cu 12 luni nu credeam că o să ajung aici”, a dezvăluit și Piastri.
Top 10 în Marele Premiu din Azerbaidjan
Oscar Piastri (McLaren)
Charles Leclerc (Ferrari)
George Russel (Mercedes)
Lando Norris (McLaren)
Max Verstappen (Red Bull)
Fernando Alonso (Aston Martin)
Alex Albon (Williams)
Franco Colapinto (Williams)
Lewis Hamilton (Mercedes)
Oliver Bearman (Haas)
După această victoie, McLaren i-a depășit pe cei de la Red Bull în vârful clasamentului constructorilor.
For the first time in a DECADE… 🤯@McLarenF1 are your Constructors Championship leaders! 🧡#F1 #AzerbaijanGP pic.twitter.com/s2aSouHpNA
— Formula 1 (@F1) September 15, 2024
Etapa următoare, Singapore Grand Prix, va avea loc la 22 septembrie.