Adrian Mititelu a cerut a solicitat revizuirea dosarului privind dezafilierea Universității Craiova, iar judecătorii Curții de Apel București s-au pronunțat în cursul zilei de marți. Patronul echipei din liga secundă pierde din nou.
Adrian Mititelu vrea cu orice preț revizuirea dosarului privind dezafilierea Universității Craiova.
Lovitură totală pentru Adrian Mititelu!
După ce în urmă cu două luni Tribunalul București a respins aceași cerere depusă de Adrian Mititelu, astăzi, judecătorii au respins, din nou, solicitarea, iar patronul are de gând să mute acțiunea în civil.
„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-revizuenți împotriva sentinței penale nr. 1190/2.10.2024 pronunțate de Tribunalul București, în dosarul nr. 26204/3/2024”.
Pe deasupra, fiecare dintre cei 9 apelanți-revizuenți, printre care societatea pe care rulează FCU Craiova, Mititelu și membrii familiei, dar și Peluza Sud, au fost obligați de instanță „la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”. Hotărârea este definitivă.
Dosarul a fost încheiat în 2017 la Curtea de Apel, care i-a achitat definitiv la acea vreme pe Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, care fuseseră trimiși în judecată de DNA.
Prima reacție a patronului de la FCU Craiova
„Era previzibil. Am văzut cum se pune problema. Nu e nicio surpriză pentru mine. În motivare se spune că nu ne încadrăm în procedura asta de revizuire. Nu spun că nu am avea dreptate. Dar acum băgăm altă acțiune, pe civil.
Noi a trebuit să respectăm niște proceduri. Am epuizat căile de atac în penal, așa că vom începe acțiunea în civil. Săptămâna viitoare vom face plângere civilă. E 100% admisibilă. Acum, când ne-a motivat respingerea, Instanța ne-a lăsat de înțeles că asta trebuie să facem.
Noi am făcut cererea de revizuire ca să nu se spună că nu am făcut ce trebuie, trebuia să parcurgem niște etape. Am zis să epuizăm toate căile. Acum mergem în civil la Tribunalul București. Va fi o plângere împotriva FRF, LPF, a membrilor Comitetului Executiv, a lui Sandu Mircea și Dragomir Dumitru”, a transmis, pentru gsp.ro, Mititelu.