Tribunalul București a dat verdictul în cazul cererii de redeschidere a dosarului dezafilierii Craiovei depuse de Adrian Mititelu. Patronul clubului din liga a doua nu se oprește și va face apel.
Cerere de redeschidere a dosarului dezafilierii Craiovei a fost respinsă.
Lovitură totală pentru Adrian Mititelu!
”În baza art. 459 alin. 5 Cod procedura penală, respinge ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de revizuenţii Fotbal Club U Craiova SA (FC Universitatea Craiova) şi lichidator judiciar Agenţia de Insolvenţă SPRL, FC U Craiova SA prin Moise Mircea şi lichidator judiciar Expert COM SPRL, Peluza Sud, Mititelu Adrian Marin, Mititelu Gigi Adrian, Mititelu Ileana, Mititelu Liana Gabriela şi Preoteasa Gigel cu privire la sentinţa penală nr. 1461/13.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 9319/3/2014, modificată prin decizia penală nr. 887/15.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă fiecare revizuent la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 02.10.2024”, se arată în decizia dată de Tribunalul București.
Patronul de la FCU face apel
Totuși, Adrian Mititelu este convins că poate avea câștig de cauză, iar datorită acestui lucru, avocații omului de afaceri vor declara apel.
„S-a judecat cererea de principiu la revizuirea care a fost introdusă. Este una dintre cele două sau trei revizuiri pe care le avem în plan. Considerăm că faptele şi împrejurările noi sunt cele din 2024.
Federaţia abia acum câteva luni a luat decizia excluderii clubului nostru. Deşi în actul de achitare a inculpaţilor din 2017 se arată că ei puteau să facă şi să dreagă încă din 2011.
Se bazau pe un statut care nu era legal. Noi am invocat decizia de excludere din 2024 care combate decizia din 2011 şi schimbă decizia judecătorului.
Mai mult, noi avem la DNA o plângere pentru fals, pentru că noi considerăm că hotărârile Adunării Generale sunt false pentru că au participat la ele oameni care n-aveau nicio calitate. Probabil că DNA va da o decizie de prescripţie.
Aşteptăm procedura de la DNA, indiferent de decizie. Dar sunt convins că ori aici, ori la Curtea de Apel, se va admite. Lucrurile sunt foarte clare.
Noi suntem în aşteptarea deciziei CEDO, aşteptăm să condamne România. Oricum, ei nu scapă. Ştiu că e greu, aţi văzut ce incisivi sunt avocaţii lor, sunt plătiţi cu milioane de euro” a spus Adrian Mititelu pentru Fanatik.
„Eu mă lupt cu un balaur cu 14 capete”
„Este o bătălie nu pentru cauza Craiovei. Ei ştiu că dacă noi vom câştiga, atunci va cădea conducerea lor. Această creanţă va apăsa greu pe Federaţie şi Ligă.
Iar aceste grupări care mănâncă din FRF se luptă să câştige FRF-ul. De aia eu mă lupt cu un balaur cu 14 capete.
Eu sunt convins că acest proces va fi câştigat. Este o procedură mai rapidă. Eu zic că în maximum un an de zile vom avea o soluţie. Nu poţi scăpa de asemenea fapte. Este un motiv de revizuire veritabil.
Noi avem alte şapte sau opt procese în care am refuzat arbitrii de comisii de la Federaţie, pentru că n-au mandate. Tot ce aţi văzut aici este ilegal.
Sunt împuterniciţi de unul care n-are mandat. Judecătoarea n-a vrut să se complice, şi-a dat seama că e o mizerie prea mare. Eu nu sunt sceptic.
Chiar dacă se refuză, băgăm o altă revizuire, mergem şi la Înalta Curte şi până la urmă, cu siguranţă un judecător va stabili că n-au mandat şi apoi se prăbuşeşte”, a ]ncheiat Mititelu.