Lovitură teribilă pentru Michel Platini şi Sepp Blatter! Cei doi ar putea ajunge la puşcărie

Lovitură teribilă pentru Michel Platini şi Sepp Blatter! Cei doi ar putea ajunge la puşcărie. Parchetul elveţian a cerut, miercuri, un an şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru Michel Platini şi Sepp Blatter, acuzaţi de fraudă, informează AFP.

Tribunalul Penal Federal elveţian îşi va anunţa decizia în acest caz la 8 iulie. Renunţând la solicitarea unei pedepse de închisoare cu executare pentru francezul de 66 de ani şi elveţianul de 86 de ani, procurorul Thomas Hildebrand a cerut închisoare cu suspendare pentru cei doi.

Fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini, şi fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, sunt judecaţi pentru fraudă în dosarul plăţilor suspecte care i-au obligat să părăsească fotbalul, în 2015.

Cei doi foşti conducători, care sunt acuzaţi şi de management defectuos, abuz de încredere şi fals, sunt suspectaţi că au „făcut în mod ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de două milioane de franci elveţieni” (1,8 milioane de euro) „în favoarea lui Michel Platini”, a precizat în aprilie Tribunalul Penal Federal elveţian.

Triplul câştigător al Balonului de Aur l-a consiliat pe Sepp Blatter între 1998 şi 2002, în timpul primului mandat al elveţianului în fruntea FIFA. Contractul scris, încheiat în 1999, prevedea o remuneraţie anuală de 300.000 de franci elveţieni, „facturată de Platini şi plătită integral de Fifa”, a reamintit anul trecut Parchetul elveţian.

Cu toate acestea, în 2011, „la mai bine de opt ani de la încheierea activităţii sale de consilier”, fostul căpitan al echipei naţionale a Franţei „a reclamat o datorie de două milioane de franci elveţieni”, plătită de forul internaţional „cu ajutorul” lui Sepp Blatter, şi considerată „nefondată” de către procuratură.

Cei doi au insistat încă de la începutul investigaţiei că au convenit verbal asupra unui salariu anual de un milion de franci elveţieni pentru această activitate de consiliere, dar că finanţele FIFA de la acea vreme nu permiteau plata lui Michel Platini, astfel că, susţin ei, pur şi simplu au plătit cu întârziere diferenţa.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed