Secţia a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a decis după 42 de înfățișări că echipa lui Adrian Mititelu nu mai poate folosi leul ca marcă a clubului. În plus sunt obligați să schimbe și numele echipei.
Oltenii pot ataca decizia în termen de 30 de zile.
DeciziaTribunalului Bucureşti
„Obliga pârâtele la modificarea numelui înregistrat la ONRC, la Judecătorie și în registrele privind asociațiile și federațiile sportive astfel încât acestea să nu mai conțină denumirea protejată a reclamantei sau asocieri de litere și cifre care să încalce drepturile conferite de marca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța.
Constată că domeniul înregistrat sub numele www.fcuniversitatea.ro încalcă drepturile exclusive ale mărcilor aparținând reclamantei și va interzice folosirea mărcii în cadrul numelui comercial al pârâtelor, va interzice folosirea numelui de domeniu www.fcuniversitatea.ro și va obliga pârâtele să facă demersuri la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să efectueze transferul acestui domeniu către reclamantă, după plata taxelor aferente și efectuarea procedurii administrative de înregistrare.
Obligă pârâtele la încetarea oricărei activități cum ar fi, cu titlu exemplificativ: folosirea, comercializarea, distribuirea, promovarea, orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul online, inclusiv prin intermediul website www.fcuniversitatea.ro sau orice alt website, în legătură cu produse care datorită identificării/similarității cu mărcile reclamantei încalcă drepturile exclusive asupra acestora.
Interzice folosirea de către pârâte a semnelor identice sau similare mărcilor deținute de reclamantă sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe biletele de acces, pentru publicitate în orice formă, în înscrisurile, în asociațiile și federațiile sportive, utilizarea semnului de documente sau pentru publicitate.
Obliga pârâtele la retragerea de îndată, de pe piață a oricăror produse și servicii, inclusiv de pe website, care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor, precum și distrugerea acestora dacă mai există. Obliga pârâtele la furnizarea de informații complete privind furnizorii precum și cu privire la cantitatea și valoarea produselor vândute sub semnele corespunzătoare mărcilor precum și a biletelor vândute pentru evenimentele sportive din perioada 2013 – 2018.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti.
Pronunţată în şedinţa din 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei”, se arată pe portal.just.ro