Lovitură pentru CSU Craiova! Şi-a pierdut o vedetă. Unde a ajuns Dan Nistor

Lovitură pentru cei de la CSU Craiova! Şi-au pierdut o vedetă. Dan Nistor a plecat de la echipa înfiinţată în 2013 şi urmează să semneze cu cei de la FC Argeş, echipă care l-a înregimentat şi pe Marius Constantin.

În urmă cu aproape doi ani, pe 5 ianuarie 2020, ajunsese Nistor la CSU, după ce Mihai Rotaru a plătit 260.000 de euro pentru transferul său de la Dinamo București. Fotbalistul a jucat în 100 de meciuri pentru formația din Bănie, a dat 13 goluri și a oferit 16 pase decisive şi acum lasă Craiova pentru Trivale, conform as.ro.

FC Argeş a dat afară 14 jucători în această pauză competiţională, dar are acelaşi obiectiv şi în sezonul viitor, play-off-ul. ”Am fost plecaţi două săptămâni în Austria şi am vrut să mă aflu lângă echipă. Avem un staff profesionist, ales în totalitate de Andrei Prepeliţă, am făcut transferurile împreună şi ni le vom asuma.

De aceea ne declarăm încrederea în această echipă şi aşteptăm cu interes startul viitorului sezon”, a declarat președintele Jean Vlădoiu.

Şi noul director executiv, Daniel Stanciu, care a semnat un contract pe doi ani cu FC Argeş a vorbit despre situaţia clubului. ”Aici, la Piteşti, s-a construit o echipă frumoasă. Există susţinere financiară, un proiect interesant şi este clar că anul trecut s-a reuşit o performanţă mare pentru o echipă de provincie.

Nu avem datorii, avem un buget bun pentru Liga 1 şi vom încerca să reconstruim o echipă care să facă performanţă. Vor mai fi critici, vor mai fi rezultate slabe – pentru că nu poţi câştiga totul, dar Jan şi cu Andrei sunt căliţi.

În rest, avem mai multe proiecte pe care ne dorim să le derulăm, printre ele se află un proiect de reorganizare a centrului de copii şi juniori. În câteva luni stadionul va fi demolat, pentru a se construi unul modern, deci sunt multe probleme de rezolvat”, a spus Stanciu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed