Lovitura grea primită de Simona Halep, chiar înainte să înceapă procesul! Un sponsor cu nume a renunțat la ea!

Dacă inițial, toată lumea a susținut-o pe Simona Halep când s-a aflat că este suspendată provizoriu pentru dopaj, iar sponsorii principali au anunțat că îi vor rămâne alături și la greu, iată că apar efecte în acest sens, la aproape 6 luni.

Imediat ce fostul lider WTA a făcut public faptul că a picat testul antidoping la US Open, cu rezultat pozitiv la Roxadustat, companiile a căror imagine este Halep au confirmat că nu vor renunța la contracte.

Însă, din păcate pentru dubla campioană de Grand Slem, în alte situații nu se întâmplă la fel. Cum procesul nici nu a început, iar turneul de la Stuttgart este în perioada 17 – 23 aprilie 2023, sunt șanse nule ca Simona Halep să facă parte din planurile organizatorilor, care i-au oferit de fiecare dată româncei câte un bolid de lux.

”Deci toate fetele astea care au fost în Top 10 atâția ani de fiecare dată au primit câte un Porsche! Din câte știu eu, Simona nu a vândut niciunul, le are pe toate! Ba avea și în muzeu unul sau două.″, spunea Ion Țiriac la un moment dat.

Și care acum s-au reorientat, Emma Răducanu devenind imaginea oficială pentru Porsche. Finanțatorii turneului de la Stuttgart i-au oferit Emmei, ajunsă pe locul 81 WTA, un wild card. Și au mai confirmat că se vor baza pe Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA), Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA), Caroline Garcia (Franța, 5 WTA) sau Coco Gauff (SUA, 6 WTA) , conform Prosport.ro.

 

„Campioana celei de-a 46-a ediții va primi un Porsche Taycan Turbo S Sport Turismo! Încă de la primul Porsche Tennis Grand Prix, care a avut loc în 1978, învingătoarea a luat acasă o mașină sport Porsche, tradiția devenind foarte populară printre jucători”, au anunțat organizatorii concursului WTA 500 de la Stuttgart.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed