Liverpool a dat lovitura verii! Vedeta care tocmai a ajuns pe Anfield: ‘Vreau să câştig multe trofee!’

Liverpool a dat lovitura verii! Echipa de pe Anfield tocmai a perfectat transferul pe care şi-l dorea cu ardoare antrenorul cormoranilor, Jurgen Klopp. Uruguayanul Darwin Nunez, în vârstă de 22 de ani, a semnat, marţi, contractul cu FC Liverpool, grupare la care vine de la Benfica Lisabona.

Nunez este al treilea uruguayan din istoria clubului englez, după Luis Suarez şi Sebastian Coates. “Când am venit la baza de pregătire, am fost surprins de tot ce este aici şi de structură, dar şi de toate trofeele de aici.

Îţi poţi imagina cum câştigi mai multe trofee iar apoi, mai târziu, cum vii din nou aici şi poţi spune: ‘Am contribuit la asta, am fost aici şi am câştigat trofee’. Acesta este unul din motivele pentru care am venit aici, la Liverpool: ca să câştig trofee. Vreau să câştig multe trofee cu Liverpool”, a declarat jucătorul.

Suma de transfer al uruguayanului de la Benfica Lisabona este de 75 de milioane de euro, însă per total ar putea ajunge la 100 de milioane de euro, având în vedere că acordul prevede şi sume variabile (bonusuri).

Benfica Lisabona îl achiziţionase pe Nunez în vara anului 2020, de la Almeria, cu 24 de milioane de euro. Almeria ar urma să încaseze 20 la sută din suma de transfer la Liverpool.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed