Lewis Hamilton se va enerva! Șeful de la Mercedes nu s-a abținut: ‘Își pierde termenul de valabilitate’

Șeful de la Mercedes nu s-a abținut și a făcut mai multe declarații despre Lewis Hamilton, care cu siguranță îl vor enerva pe pilot. Fostul campion mondial se va alătura din sezonul viitor celor de la Ferrari.

Lewis Hamilton va mai concura trei curse pentru Mercedes. Următorul Mare Premiu de Formula 1 este în acest week-end, la Las Vegas. Cursa are loc duminică, de la ora 8.00.

 Lewis Hamilton se va enerva! Șeful de la Mercedes nu s-a abținut

Toto Wolff a vorbit, din nou, despre plecarea lui Lewis Hamilton la Ferrari. Șeful de la Mercedes pare că nu îl iartă pe britanic pentru decizia luată. Acesta spune că momentul despărțirii era inevitabil pentru a preveni situații stânjenitoare în viitor.

 „Nu sunt fericit pentru că pleacă. S-a evitat însă momentul în care trebuie să îi spunem celui mai emblematic şofer al sportului că vrem să ne oprim. Credem că toată lumea are un termen de valabilitate”, a spus Toto Wolff.

Șeful echipei a revenit rapid cu precizări.

 „Mă refeream la faptul că am spus că toţi îmbătrânim. El este diferit de când avea 20 de ani, asta e clar. Dar experiența și talentul lui de curse sunt extraordinare”, a mai explicat acesta.

Marele Premiu din Las Vegas a avut loc în 2023. Titlul a fost câștigat atunci de Max Verstappen. Circuitul are o lungime de 6,201 km, iar piloţii parcurg distanţa de 309,958 km pentru a trece linia de sosire.

Verstappen ar putea să-și treacă în palmares al patrulea titlu mondial. Olandezul este obligat însă să treacă linia de sosire înaintea lui Lando Norris pentru a lua marele trofeu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed