Lewis Hamilton, cu ochii în lacrimi. A câștigat prima cursă după trei ani și a stabilit un nou record: ‘În continuare plâng’

Lewis Hamilton nu și-a putut stăpâni lacrimile după ce a câștigat Marele Premiu de la Silverstone. Este prima victorie pentru britanic după o pauză de aproape 3 ani. Podiumul a fost completat de Max Verstappen (Red Bull) și Lando Norris (McLaren).

Fostul campion mondial este la victoria cu numărul 104 din carieră și la al 9-lea triumf pe acest circuit, record al competiției. Până acum era la egalitate cu Michael Schumacher, 8 victorii.

Lewis Hamilton, cu ochii în lacrimi

Lewis Hamilton nu și-a putut stăpâni lacrimile după ce a câștigat Marele Premiu al Marii Britanii.

Foto. @F1

Multiplul campion mondial a preluat conducerea în turul 40 și nu a mai cedat-o până la final.

„În continuare plâng. Din 2021 nu am mai câştigat şi de atunci încerc să mă antrenez, să mă lupt. Le mulţumesc, bineînţeles, fanilor noştri, care au fost alături de noi în fiecare tur. A fost foarte greu. Lucrul important este să continui să munceşti, să continui să îţi doreşti să câştigi. Au fost momente în care mă gândeam că nu mai pot să revin, să câştig. M-am uitat la echipa mea, cât munceşte. De asemenea, la fanii mei. Le mulţumesc tuturor”, a spus Lewis Hamilton, la finalul cursei.

Hamilton a ajuns la victoria cu numărul 104 din carieră și a 9-a la Silverstone, un record al competiției.

După ce a câștigat, britanicul a avut un dialog fabulos cu echipa sa.

„You’re the man, you’re the man! (n.r: Tu eşti omul!)”, i-a spus, lui Lewis Hamilton, un membru al echipei sale

„Vă mulţumesc mult, băieţi, înseamnă mult că am câştigat această cursă! Multe mulţumiri fanilor, vă iubesc!”, a spus Hamilton.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed